Cultura scrisă

Calendar Evenimente
  Martie 2017 (0)
L M M J V S D
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Newsletter
Vrei să afli care sunt ultimele noutăți și evenimente?
Dezabonare
Vremea in Depresiunea Horezu
Astăzi
Max.: 23°C
Min.: 7°C
GENERAL
Media anuală: 10,8°C
Precipitatii medii: 33,1 mm
Calitatea aerului: Bun (vezi. ANPM.ro)

Cultura scrisă horezeană este legată într-o măsură deosebit de importantă de Mănăstirea Horezu. În vremea când biserica reprezintă aproape unica instituţie de cultură, este vorba despre perioada medievală, iar în spaţiul românesc acest aspect este şi mai evident, este normal ca şi cultura scrisă din zona horezeană să graviteze în jurul ansamblului monastic de la Hurezi.

Mănăstirile au alcătuit, mult timp, cea dintâi reţea de şcoli din ţara noastră. În ele s-au format şi au fost create cele dintâi opere de teologie, cateheză, pastoraţie, tălmăciri de scrieri patristice, cronici din literatura română veche. Tot în mănăstiri au ucenicit, începand cu secolulu al XVI-lea, când tiparul s-a introdus în spaţiul românesc, cei care se vor ocupa de tipărirea cărţilor, fie ele religioase sau laice. Pentru a desfăşura aceste activităţi intelectuale şi artistice, mănăstirile aveau biblioteci bogate, înzestrate nu numai cu cărţi teologice, dar şi ştiinţifice (istorii, geografii, culegeri de canoane), filosofice, morală şi literatură bună. „ziditoare de suflet”.   

La Mănăstirea Horezu s-au zămislit scrieri, s-au copiat cărţi, s-au realizat lucruri deosebite în planul culturii şi al devenirii spirituale. Pentru o lucrare enciclopedică precum aceasta se impune a fi precizat faptul ca în evul mediu, dar şi într-o bună parte a perioadei moderne în spaţiul românesc, cartea religioasă nu este doar un obiect de cult ci şi un izvor de cultură, de învăţătură. Cartea religioasă devenea singurul abecedar al acelor vremuri. Cunoscând toate acestea vom înţelege mai bine importanţa celor întreprinse de către cei care au înnobilat spaţiul horezean prin activitatea lor subordonată dezvoltării spirituale.

Personalităţi ale culturii scrise hurezene

Iubitor şi protector al culturii, Constantin Brâncoveanu încredinţează, spre administrare, ctitoria sa de la Hurezi unui distins cărturar şi desăvârşit caligraf. Este vorba despre Ioan Arhimandritul. Bun gospodar, recunoscut om de cultură al timpului, ajuns egumen al Mănăstirii Horezu, Ioan lucrează pentru scrierea şi tipărirea unor cărţi importante. Un exemplu este „ Adunarea slujbei a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu…”, tipărită la Râmnic „ cu toată cheltuiala prea cuviosului kir Ioan Arhimandritul sfintei Mănăstiri Hurezu”.  Cartea la care a ostenit egumenul mănăstirii brâncoveneşti este o realizare artistică deosebită, având textul în slavoneşte şi explicaţiile în româneşte.

Ioan Arhimandritul îi învaţă şi pe alţi slujitori ai bisericii şi ai culturii totodată să pătrundă în tainele slovelor, să pregătescă tipărirea cărţilor de care era atâta nevoie. Unul dintre cei care i-au urmat sfaturile şi i-au înţeles poveţele a fost Lavrentie Dimitrievici ieromonahul. Prin grija lui Lavrentie, în anul 1749, se tipărea la Râmnic „ Bucoavna pentru învăţătura pruncilor întru care se cuprind buchiile şi slovele”, o carte destinată „ pentru cea dintâi îndreptare a coconilor…”  Recunoscut precum un adevărat dascăl, Lavrentie Dimitrievici scria la Hurezu, în anul 1757, „Istoria din începerea moscalilor, care va circula cu Istoria lui Petru cel Mare”. Cunoscut ca harnic dortisitor şi corector al cărţilor bisericeşti tipărite la Râmnic în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Lavrentia Ieromonahul este singurul călugăr horezean al cărui nume figurează în istoria culturii române.

Considerat a fi unul dintre cei mai profunzi cărturari din jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea, Rafail Hurezeanu şi-a desăvârşit, de asemenea, învăţătura la Mănăstirea Hurez. Cunoscător al limbilor slavonă, greacă şi latină, Rafail a tradus şi transcris mai multe manuscrise. La mijlocul secolului al XVIII-lea, Rafail Hurezeanu a copiat „Istoria Rusiei” şi „Viaţa lui Petru cel Mare” după a carte în limba slavă aflată la Biblioteca Mănăstirii Hurezu.

La Mănăstirea Hurezu a trudit cu folos călugărul Filotei, cel care a tradus, după un text adus la Hurezu de la Muntele Athos, „ Floarea Darurilor”, carte ce a fost tipărită la Snagov, în anul 1700. Traducerea „în limba cea de obşte românească” realizată de Filotei la Hurezu este considerată a fi cea mai frumoasă pe care o avem în limba română.

Devenit un adevărat centru de propagare a culturii prin tot ceea ce se reuşea a face, Horezu aduce, în perioada de trecere de la medieval la modern, noi dovezi ale respectului pentru eforturile şi jertfa  voievodului Brâncoveanu, ctitorul mănăstirii hurezene.  Aici a trudit şi ierodiaconul Dositei, cel care, la îndemnurile arhimandritului Ioan, a transcris, pe la anul 1700, „Viaţa lui Varlaam şi Ioasaf”, carte care fusese tradusă din slavonă în limba română de către Udrişte Năsturel în anul 1649. Înainte de a ajunge la conducerea tipografiei de la Râmnic, monahul Ioan Râmniceanu a scis la Mănăstirea Hurezu „ Oglinda blagosloveniei”. Circa 30 de condici de documente ale mănăstirilor din Oltenia, 22 de pomelnice, Hronograful, alte manuscrise şi traduceri, precum şi două cărţi de ritual, care au fost traduse a scris, la Mănăstirea Hurezu, Dionisie Eclesiarhul, după anul 1766 când se instalează la ctitoria brâncovenească.9  La Horezu a gasit izvoarele neamului nostru şi a început să îndrăgească studiul istoriei ieromonahul Naum Râmniceanu, cel care a transcris numeroase documente, iar în anul 1798, a scris, la Mănăstirea Hurezu, „ Pomelnicul Mănăstirii Polovragi”.


Inscripţii

Pe lângă realizările scrise în cărţile pregătite la Mănăstirea Hurezu, un aspect interesant al culturii scrise hurezene este reprezentat de inscriptiile aflate în diferite puncte ale complexului monahal hurezean.  De la formule clasice, cu un conţinut specific religios şi până la creaţii poetice izvorâte din înţelepciunea populară, inscriptiile de la Hurezu merită toată atenţia. Biserica mare a Mănăstirii Hurezu adăposteşte inscripţiile de deasupra uşii de la intrare, în exterior, datată 1692, iunie şi cea din interiorul bisericii, datată, 1694, septembrie, 30, ambele făcând referire la ctitorul Mănăstirii.

Interesantă este inscripţia de pe piatra de mormânt a lui Ioan Arhimandritul, cel care, aşa cum am arătat, a susţinut la Hurezu a adevărată şcoală pentru cultura scrisă.12  Se găsesc inscripţii din perioada de ctitorire a podoabelor care compun ansamblul monahal hurezean la uşa paraclisului, la intrarea în trapeza mănăstirii, la intrarea în bolniţa mănăstirii, precum şi din schiturile mănăstirii. Vom ilustra doar cu inscriptia din trapeza manastirii, datată la anul 1696:


„Această prea Cuvioasă
Trapezărie frumoasă
Care este tuturor drăgăstoasă
Ca o maică mângâioasă
Când şedu fraţii la masă.

Întru neuitare făcută
Şi aşa tocmită
Şi cu zugrăveale împodobită,
De smeritul Ioan Arhimandrit”.

Biblioteca

Hurezu a gazduit cea mai mare bibliotecă românescă din perioada de trecere de la medieval spre modern, rămânând impresionantă prin valoare şi dimensiuni chiar şi în perioadele următoare. Ea demonstrează odată în plus interesul domnitorului Constantin Brâncoveanu pentru cultură, pentru carte şi ştiinţa de carte în special. Biblioteca adăpostea inclusiv bogata colecţie de carte a domnitorului pe care şi-a strâns-o cu  mult timp înainte de afi domnitor, după cum arată unele autografe după cărţi. Cărţile au fost depozitate într-o cameră specială a mănăstirii care scris deasupra uşii următoarea inscripţie în limba greacă: „Bibliotecă de hrană dorită sufletească această casă a cărţilor, iubire prea înţeleaptă îmbelşugare, în anul 1708”. Biblioteca avea un catalog propriu, cărţi de biblioteconomie precum şi unele cărţi mai rare, în general, cu atât mai mult într-o mănăstire. Este vorba despre cărţi ale unor autori antici precum Herodot, Euripide, Aristofan, Hesiod, Arhimede, Socrate dar şi Cărţile lui Iustinian, cronicile bizantine, lexicoane, gramatici greceşti şi latine.

Între cărţile din biblioteca brâncovenească se aflau şi două având semnătura autografă a domnitorului.14  Totalul tipăriturilor din bibliotecă se cifra, potrivit catalogului din anul 1791, la 392 de volume după cum urmează: 115 româneşti, 110 greceşti, 97 greco-latine, 39 slavone, 13 greco-arabe, 6 greco-latine-arabe, 4 latine, 4 greco-române şi câte un exemplar german, arab, georgian şi un lexicon în şapte limbi. Alături de cărţile domnitorului ctitor au fost depuse constant altze tipărituri, cele mai multe aparute sub îngrijirea călugărilor-cărturari de la Mănăstirea Hurez. Încercările grele ale istoriei pe care le-a cunoscut mănăstirea brâncovenească de la Hurezu au dus la pierderea unor lucrări din biblioteca mănăstirească. În anul 1885, din ordinul Ministerului Instrucţiunii Publice, au fost ridicate de la Mănăstirea Hurezu şi duse la Muzeul Naţional din Bucureşti, 38 de manuscrise şi 393 de tipărituri.