Cultura populară

Calendar Evenimente
  Aprilie 2017 (0)
L M M J V S D
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
Newsletter
Vrei să afli care sunt ultimele noutăți și evenimente?
Dezabonare
Vremea in Depresiunea Horezu
Astăzi
Max.: 25°C
Min.: 9°C
GENERAL
Media anuală: 10,8°C
Precipitatii medii: 33,1 mm
Calitatea aerului: Bun (vezi. ANPM.ro)

Horezu este o zonă în care tradiţiile au supravieţuit în ciuda ascensiunii globalizării faţă de identitatea naţională/locală. Forme autentice şi spectaculoase ale culturii româneşti continuă să se manifeste în aceste locuri la fel ca în urmă cu zeci de ani. Din punct de vedere etnofolcloric, Horezu face parte din cele 7 arii etnofolclorice ale judeţului Vâlcea. Împărţirea a fost realizată în anul 1974 de Centrul Judeţean al Creaţiei Populare Vâlcea.

Evoluţia culturii tradiţionale în localitatea Horezu şi în zona  pe care o reprezintă cunoaşte deopotrivă îmbinarea constantelor structurale care vin din istorie, dar  şi mutaţii determinate de manifestările care definesc un patrimoniu viu, dinamic, în care modelele tradiţionale se actualizează în ipostaze concrete. Principalii piloni care definesc cultura tradiţională sunt: arhitectura, arta lemnului, ceramica, ţesăturile şi portul popular, folclorul.

Arhitectura tradiţională horezeană se încadrează în arhitectura specifică spaţiului vâlcean, fără a evidenţia elemente deosebite de originalitate. Aceasta cuprinde case ţărăneşti, curţi şi conace boiereşti, edificii mănăstireşti, iar ca element de particularizare amintim foişorul care permite intervenţia originală a unor meşteri.

Arta lemnului, în Horezu, este bine reprezentată, satele Romanii de Sus şi Urşani fiind recunoscute ca importante spaţii de creaţie artistică - tradiţională în judeţul Vâlcea. Meşterii populari horezeni produc obiecte diverse, de la piese de mobiler la unelte de muncă, obiecte de uz casnic şi gospodăresc şi realizări care întregesc într-un mod original arhitectura tradiţională locală, dacă luăm în analiză stâlpii de lemn cu frumoase modele sculptate, întâlniţi la casele din zonă. Dintre acestea, atrag atenţia în mod deosebit obiectele de mobilier frumos decorate cu sculpturi originale. Acest meşteşug tradiţional a afirmat şi un adevărat artist al genului, este vorba despre Jean Dumitrescu. Un obiect mobilier interesant, cu o puternică valoare tradiţională, care face trimiteri la momente deosebite din viaţa cotidiană a satului românesc, este celebra ladă de zestre. Piesele de acest gen realizate de meşterii din Romani  de Sus se remarcă prin ornamentele diverse, geometrice şi vegetale, care le sporesc atractivitatea. O atracţie aparte, din ansamblul realizărilor meşteşugăreşti tradiţionale prin prelucrarea lemnului, o reprezintă fluierele. Obicei şi meşteşug nelipsit în zonele cu specific păstoresc, confencţionarea fluierelor a devenit o activitate întâlnită şi în Horezu, în special în satul Urşani, unde se remarcă meşterii Constantin Antonie şi Nicolae Bem.

Ţesutul, meşteşug apreciat drept necesitate a satului românesc în toate perioadele istorice, ajunge la noi dimensiuni în zona horezeană odată cu ctitoria brâncovenească de la Romani. Acest meşteşug evidenţiază tot mai puternic valenţe artistice. Celebrele scoarţe ţesute la Horezu, cu motive vegetale, zoomorfe şi antropomorfe, au atras atenţia iubitorilor de frumos, de tradiţie populară şi specialiştilor în domeniu. Din secolul al XIX - lea, scoarţele înfrumuseţează interioarele caselor ţărăneşti.

Domeniul care identifică cel mai bine zona Horezu este cel al ceramicii. Împreună cu Mănăstirea Horezu şi cu locuitorii, ceramica formează cartea de vizită a localităţii. Faima de care se bucură ceramica de Horezu în primele decenii ale sec. al XXI - lea este o realitate ridicată la acest nivel de oamenii locului, de trecerea timpului şi de conjunctura care a făcut-o din ce în ce mai cunoscută. Încă din sec. XVIII – XIX,  satul Olari s-a impus ca centru ceramic important în Oltenia. Autorii unor lucrări de specialitate, ca de exemplu Corina Mihăescu, care îl citează pe Barbu Slătineanu, consideră că olarii de la Horezu şi-au dezvoltat activitatea fiind impulsionaţi de vasele aduse din orient de Constantin Brâncoveanu la reşedinţa domnească de la Horezu. Ridicarea Mănăstirii Horezu a determinat dezvoltarea artei olăritului pentru a răspunde mai bine nevoilor curţii şi boierilor din împrejurimi.

Se consideră că întregul stil brâncovenesc în care a fost construită mânăstirea i-a influenţat pe olari. Pe măsura trecerii timpului, Horezu a devenit unul dintre cele mai importante centre de ceramică din România, faima lui depăşind astăzi graniţele ţării.
Drumul pe care îl urmează prelucrarea lutului, de la meşteşug la artă, este complex şi doar cei care sunt implicaţi cu adevărat în transformarea lui îi cunosc exact adevărata dimensiune. Lutul folosit de olarii din Horezu este luat din dealul Ulmetului şi odată adus în curtea olarilor parcurge mai multe etape: dospirea, tăierea în bucăţi mari sub formă de turte, călcarea, frământarea, malaxarea, formarea gogoloaţelor(bulgărilor de pământ) în funcţie de mărimea obiectelor care vor rezulta, prelucrarea la roata olarului şi transformarea în obiectul dorit, zvântatul sau zbicitul, răzuitul, găuritul şi iscălitul, decorarea, uscarea, arderea, smălţuirea. Aspectul cromatic este un criteriu important în funcţie de care ceramica de Horezu îşi defineşte personalitatea şi unicitatea în contextul ceramicii smălţuite vâlcene. Culorile cele mai des folosite sunt albul, brunul, verdele, roşu cărămiziu şi uneori albastrul şi galbenul. Valoarea cromaticii decorului este strâns legată de cromatica fondului.

Din mâinile meşterilor olari rezultă vase de diferite forme şi dimensiuni: taiere, străchini, ulcioare, farfurii, căni, ceşti, vaze. Motivele centrale tradiţionale pictate pe ceramica de la Horezu sunt cocoşul, steaua, soarele, spirala, spicul grâului,pomul vieţii, peşti, hora cu figuri umane. La acestea se adaugă frunze, copaci, vreji, boboci de floare, frunza de stejar, ghinda şi o întreaga lume vegetală care ocupă un rol secundar, fiind aşezate, în general, pe margini. Din punct de vedere semantic, ornamentele reprezintă un sistem de semne grafice care corespund anumitor sensuri sau semnificaţii. Pornind din credinţe străvechi, ornamentele îşi pierd adesea sensul originar, rămânând să înfăţişeze şi să înfrumuseţeze vasele. În viziunea ceramiştilor soarele înseamnă viaţă şi bucurie, pomul vieţii înseamnă perpetuare, regeneare, victoria vieţii sau tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, şarpele este simbolul fertilităţii, peştele este simbolul creştinismului, al liniştii şi împăcării, legătura cu Iisus Hristos. Elementul central cocoşul este considerat un orologiu natural care vesteşte destrămarea întunericului iar cântecul cocoşului anunţă victoria soarelui şi a luminii asupra nopţii şi întunericului. Aceasta este considerat simbolul reînvierii şi al nemuririi sufletului. Punctele, liniile, cercurile, spiralele, pătratele, virgulele sunt doar simple “prepoziţii”geometrice care fac trecerea între motivele principale şi cele  secundare.

Meşteşugul olăritului a fost ridicat la rang de artă graţie numeroşilor olari care, aplecaţi deasupra roţii, au scos din mâinile lor adevărate minuni admirate an de an sau în fiecare zi cu ocazia Târgului ceramicii populare româneşti “Cocoşul de Horezu”şi în propriile ateliere completate cu expoziţii personale. Olăritul, ca ocupaţie principală sau secundară, este practicat în familii celebre precum Vicşoreanu, Bâscu, Mischiu, Paloşi, Pietraru, Giubega, Frigură, Iorga, Popa, Ţambrea, Mischiu, Ştefănescu ş.a. Cel mai important aspect al acestor familii este acela că au învăţat, în general, meşteşugul prin transmiterea din generaţie în generaţie iar astăzi olăritul reprezintă o importantă sursă de venit pentru cea mai mare parte a lor. Este de remarcat faptul că urmaşii acestor familii practică acest meşteşug cu pasiune şi multă dăruire. Aşa este cazul familiei Dumitru şi Ioana Mischiu ai căror copii, Mihaela şi Nicoleta au întemeiat renumite familii de olari: Mihaela şi Ionică Paloşi, Nicoleta şi Laurenţiu Pietraru. Ioana Mischiu este fiica lui Victor Gheorghiţă, olar din Slătioara, iar Dumitru Mischiu este fiul olarului cu acelaşi nume din Horezu. Fiicele familiei Paloşi, Diana şi Oana Paloşi, contribuie  cu succes la menţinerea pe piaţa de profil a părinţilor lor.

Victor şi Eufrosina Vicşoreanu, renumita familie de olari, proveneau din familii de olari precum Gheorghe Vicşoreanu şi Gheorghe Giubega. Ion Vicşoreanu a dus renumele ceramicii de Horezu dincolo de graniţele ţării, în Franţa. Maria Frigură, fiica lui Victor Vicşoreanu, este căsătorită cu Ion Frigură fiu de olari. Copii lor, Ionel, Viorel şi Florin se ocupă tot cu prelucrarea lutului. Şi exemplele pot continua constituind un caz fericit pentru comunitatea horezeană. Olarii de la Horezu sunt cunoscuţi în întreaga ţară şi peste hotare.